Analiza comparativă a chestionarelor

Interpretare

• Toți fermierii intervievați sunt asociați în cooperative, respectiv sunt membri cu drept de vot. Italia performează în implicarea activă a reprezentanților de cooperative;
• Asistăm la nivel global la o tendință de îmbătrânire a sectorului agricol și zootehnic — România, Italia și mai ales Polonia „excelează” în acest sens; totuși, în Grecia numărul tinerilor implicați crește, astfel ne putem alinia direcției Comisiei Europene pentru Agricultură care urmărește reînnoirea generațională până în 2050;
• Mai mult de jumătate dintre fermierii români, greci și polonezi sunt bărbați, însă aproape 90% din italieni sunt exclusiv bărbați; totuși, apar implicate și femeile în zootehnie, lucru îmbucurător la nivel european;
• În ceea ce privește gradul de școlarizare profesională, fermierii români și polonezi optează pentru studii universitare, fermierii greci pentru școli profesionale, în timp ce italienii preferă cursuri, workshopuri și evenimente tematice cu scop non-universitar.

Interpretare

• În general, profilul fermelor este mic în Polonia, mic spre mediu în România, mediu spre mare în Grecia și mare spre foarte mare în Italia;
• În România și Polonia, marea majoritate a fermierilor sunt proprii lor angajați sau mai au maximum un angajat, în timp ce în Grecia și Italia dețin între 2–5 angajați, chiar dacă fermele sunt mari, ceea ce înseamnă că sunt tehnologizate;
• România, Polonia și Italia produc cu preponderență lapte de vacă, eventual oaie și capră, sau bivoliță în Italia, în timp ce Grecia produce preponderent lapte de oaie și capră;
• Producția lactată este în concordanță cu dimensiunile fermelor și tipul de lapte: România 50–6.000 l/zi, Grecia 500 l/zi, Polonia 1.000 l/zi, Italia 500 l/zi;
• Din producția zilnică, toate țările partenere procesează mai mult de 70%.

Interpretare

• Volumul procesat este în funcție de tipologia fermelor și produsele selecționate — de exemplu, Italia procesează în medie/zi puțin pentru că randamentul maturării este lent, 6–12 luni;
• Italia procesează aproape în totalitate prin intermediul fabricilor deținute de cooperative, urmată de România, în timp ce grecii și polonezii procesează în fabrici independente;
• Principalele produse lactate procesate sunt, de fapt, cele mai consacrate: România (telemeaua), Grecia (feta și iaurtul grecesc), Polonia (brânzeturile artizanale) și Italia (parmezanul și mozzarella di bufala);
• Selecția brânzeturilor procesate se face în toate țările bazându-se pe tradiție, cererea de piață, preferințele consumatorilor și inovație.

Interpretare

• Românii cunosc și înțeleg termenul de „produs de nișă”, pe o scară de la 1 la 10, cu o medie de 7,4. Totodată, 4 din 10 procesatori dețin o strategie de selecție a produselor, iar ceilalți ar implementa-o fără doar și poate. Grecia și Polonia au o pondere între 10 și 30% de brânzeturi de nișă din totalul procesat, în timp ce Italia ajunge până la 50%;
• România, Grecia și Italia consideră existența unei strategii de selecție a brânzeturilor de nișă de o importanță ridicată, în timp ce Polonia are o impresie moderată;
• Fermierii din toate cele 4 țări implicate au nevoie de formare profesională în producția de brânzeturi de nișă; grecii și italienii prezintă lipsuri în ceea ce privește managementul fermei, polonezii și italienii au nevoie de modele de marketing și branding de succes, iar românii au nevoie de formare profesională continuă, agreând ideea unui HUB;
• Provocările din domeniul produselor lactate de nișă sunt, pentru toată lumea, în primul rând costurile ridicate de producție; în România apar obstacole în ceea ce privește piața de desfacere, în Grecia lipsa forței de muncă, în Polonia lipsa procedurilor de certificare și în Italia concurența din sector.

Interpretare

• Privind canalele de vânzare, fiecare țară implicată în proiect are specificul ei: în România predomină piața locală și la poarta fermei, în timp ce în Grecia vânzarea cu amănuntul, în Polonia funcționează piața online, iar în Italia exportul;
• Principalele canale de marketing și promovare sunt rețelele sociale (Facebook și Instagram), târgurile specifice, agroturismul și degustările;
• Prezența brandurilor în online se realizează cu preponderență pe Facebook, Instagram și pe site-urile proprii, mai ales în Italia, unde se exportă masiv.

Interpretare

• Fermierii români cunosc conceptul de sistem de certificare voluntară tip DOP, însă nu și procedurile; în schimb, le-ar aplica. Sunt familiarizați cu certificările obligatorii din fabrici (ISO, HACCP), nu și cu cele voluntare (DOP, PGI, TSI);
• Fermierii străini raportează toți produse certificate voluntar, în top aflându-se Italia, urmată de Grecia și apoi Polonia, aducând valoare adăugată produselor și beneficii asupra încrederii consumatorilor, diferențierii pe piață și aducând oportunități de export;
• Procesatorii greci și polonezi consideră că succesul produselor de nișă la nivel global este datorat tradiției/moștenirii, respectiv calității materiei prime, în timp ce italienii datorează succesul multelor produse lactate certificate voluntar și eficienței promovării masive;
• Românii înțeleg conceptul de trasabilitate, însă nu și beneficiile lui, în timp ce peste 60% din produsele partenerilor NU dețin un QR cod privind trasabilitatea;
• Jumătate din rețetele produselor lactate românești și poloneze se bazează pe rețete tradiționale, însă neatestate, în timp ce produsele grecești și italiene sunt peste 60% cu proveniență tradițională, însă doar jumătate atestate.

Interpretare

• Românii, grecii și polonezii au tendința de a utiliza în fabricile de procesare de obicei acele sisteme de control care sunt impuse de autoritățile competente, precum acțiunile igienico-sanitare, microbiologice, temperatură–aer–apă, mai puțin cele voluntare precum trasabilitatea, în timp ce la italieni trasabilitatea este pe primul loc, apoi restul procedurilor;
• Toate statele membre UE implicate în acest parteneriat aduc aporturi asupra reducerii amprentei de carbon și implicit a poluării: românii și grecii reduc gazele prin aprovizionarea pe lanțul alimentar scurt, respectiv prin gestionarea eficientă a dejecțiilor de grajd și a furajării, în timp ce polonezii și italienii utilizează cu preponderență surse de energie regenerabilă și valorifică subprodusele rezultate în cadrul procesării (zerul);
• Cei mai dornici parteneri care își doresc schimburi de experiență cu fermierii români sunt grecii și polonezii, prin vizite în ferme/fabrici și degustări și demonstrații practice; mai reticenți sunt italienii, care ar dori să se formeze profesional în tehnologia de prelucrare lactată românească.